Dragoș Iliescu
Dragos Iliescu este profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, unde conduce și școala doctorală – și de asemenea Profesor Extraordinar în cadrul Universității din Stellenbosch.
Pe lângă cariera sa academică a fost activ în consultanță de-a lungul ultimilor 25 de ani, fiind implicat sau conducând un număr de proiecte importante legate de testarea și evaluarea psihologică și educațională, în contexte comerciale sau guvernamentale, în Europa, Asia, Africa și America de Sud.
Interesele sale de cercetare se grupează în jurul a două mari domenii: psihologia aplicată în context ocupațional și în probleme de capital uman și testarea și evaluarea psihologică și educațională (cu o componentă interculturală puternică).
Dragoș Iliescu a servit în diverse roluri oficiale pentru un număr de asociații profesionale naționale și internaționale; este fost președinte al International Test Commission (ITC) și actualul președinte al Diviziei 2 (Evaluare Psihologică și Educațională) al Asociației Internaționale de Psihologie Aplicată.
Este redactor-șef al European Journal of Psychological Assessment și este autor a peste 200 de articole științifice, capitole de carte și cărți, printre altele fiind coordonator, împreună cu alți prestigioși colegi, al volumului premiat internațional "International Handbook of Testing and Assessment", publicat în 2016 la Oxford University Press și autorul monografiei "Adapting Tests in Linguistic and Cultural Situations", publicat în 2018 la Cambridge University Press.
Este un antreprenor activ de 25 de ani – printre altele este fondatorul Testcentral, editorul român de teste psihologice și al BRIO, sistemul românesc de evaluare educațională standardizată.